Oraş ale cărui edificii au fost construite în majoritate în cursul secolului al XVIII-lea, Timişoara este supranumită „mica Vienă”. Având un aspect arhitectural baroc, este oraşul cu cea mai mare populaţie din vestul ţării (340.000 de locuitori).
 
Timişoara era menţionată în documentele scrise încă din 1212, sub numele de „Castrum Temessiensis” - o fortăreaţă bine întărită, cu patru porţi de acces.
 
Între 1315 şi 1323, oraşul devine cel mai important centru urban al regiunii, reşedinţa regelui Ungariei, Carol Robert de Anjou, apoi, între 1441 şi 1446, al prinţului Banatului, Iancu de Hunedoara. 

A fost cucerită de turci în 1552 şi apoi de Eugeniu de Savoia în 1716. Integrarea în imperiul austriac (ulterior austro-ungar) a favorizat instalarea în oraş a unor valuri succesive de colonişti  şvabii, francezi, italieni, spanioli şi îndeosebi germani.
Guvernatorul austriac al oraşului, contele Claude Fremaut de Mercy, a ordonat construcţia, între 1716 şi 1734, a unor noi fortificaţii de tip Vauban. Noua fortăreaţă, care a înlocuit-o pe cea medievală, a fost la rândul ei demolată prin ordin regal la sfârşitul secolului al XIX-lea. Ea avea trei porţi de acces, echipate cu poduri mobile, în direcţia principalelor cartiere ale oraşului: poarta ardeleană spre cartierul Fabric, poarta vieneză spre cartierul Mehala şi poarta Josefin sau Petrovardin. 

În 1781, împăratul Iosif al II-lea a acordat Timişoarei statutul de oraş regal liber, cu posibilitatea de a fi reprezentat în parlamentul ungar de la Buda. În 1849, în urma învingerii revoluţionarilor unguri de către armatele austriece, regiunea Banat s-a detaşat de Ungaria pentru a fi direct administrată de austrieci. Timişoara devine capitala Voivodinei şi a regiunii Banatului Timişean, regiune imperială nou creată. În 1867, Banatul este din nou ataşat Ungariei.

În decursul secolului al XIX-lea, Timişoara devine un important centru industrial. În a doua jumătate a aceluiaşi secol, oraşul se modernizează rapid: în 1884, Timişoara era unul din primele oraşe europene care utilizau iluminatul electric public, iar în 1869 s-a introdus transportul urban cu tramvaie trase de cai.

În 1918, Banatul, ca şi întreaga Transilvanie şi Maramureşul, s-a unit cu România. Acest moment a marcat începutul unei perioade în care stilul arhitectural neo-român a apărut şi în Timişoara. După cel de-al doilea război mondial, au fost înfiinţate noi instituţii culturale ale oraşului: Teatrul Naţional Român şi cel în limbile maghiară şi germană, Opera Română, şi Universitatea.